Mitsubishi a prezentat noul Mitsubishi Outlander

Autor: Cosmin Lixandru
17,4K afișări
mitsubishi outlander 4

Mitsubishi a prezentat cea de-a patra generație a SUV-ului Mitsubishi Outlander, primul model dezvoltat de Mitsubishi în urma parteneriatului cu Nissan. Prin urmare, noul Outlander împarte foarte multe componente cu modelul Nissan Rogue / X-Trail.

Designul noului Mitsubishi Outlander este inspirat de conceptul Engelberg Tourer. SUV-ul va fi disponibil în standard cu trei rânduri de scaune, deci va avea 7 locuri.

banner Petrom

Ambele modele japoneze, Mitsubishi Outlander și Nissan Rogue, folosesc un motor benzinar natural aspirat cu patru cilindri de 2,5 litri care direcționează puterea printr-o transmisie automată variabilă continuă (CVT) către roți. Şoferul va avea la dispoziţie şi un selector al modurilor de rulare: Eco, Normal, Tarmac (sport), Gravel, Snow şi Mud (pentru AWD).

Autonomie electrică Mitsubishi Outlander PHEV

Noul Outlander PHEV va fi echipat cu o baterie cu o capacitate de 20 kWh ( cu 6,2 kWh mai mare decât în trecut), având o autonomie electrică maximă de 87 de kilometri.

O diferență majoră între cele două SUV-uri este totuși sistemul de tracțiune integrală oferit. Nissan are propriul sistem „AWD inteligent”, în timp ce Mitsubishi are sistemul de tracţiune integrală S-AWC (Super All-Wheel Control).  Noul Outlander poate fi echipat cu jante între 18 și 20 de inch.

Noul Outlander are un ampatament mai mare cu 35 mm față de generația anterioară, având 2705 milimetri. Modelul a crescut și în lățime cu 7,6 milimetri, la 1.897 mm. SUV-ul are 1.747 mm înălţime.

La interior, noul model are acum piele semi-anilină sau ornamente din aluminiu pentru echipările de top, un nou instrumentar de bord digital cu display de 12.3 inch, Head-up Display, noi butoane pentru sistemul de climatizare. Noi sunt și maneta de viteze și ecranul de 8 inch (9 inch opțional) al sistemului multimedia.

V-ar putea interesa și:

Dotări noul Mitsubishi Outlander: pilot automat adaptiv, păstrarea benzii de circulație, frânare automată de urgență, sistem de monitorizare a unghiului mort, sistem de avertizare la coliziune, avertizare la părăsirea benzii de rulare.