Dacia deschide comenzile pentru noul Spring

Autor: Cristian Gubandru
3,1K afișări
noua dacia spring

Dacia deschide comenzile pentru Spring. Modelul electric costă de la 10.990 de euro cu TVA prin programul Rabla Plus cu oferta speciala Dacia Finance. Mașina electrică de oraș poate fi comandată începând cu data de 18 aprilie în toate showroom-urile mărcii din România.

Primele livrări ale modelului Spring către clienți sunt așteptate să aibă loc începând cu luna septembrie.

banner Petrom

Gama Dacia Spring este construită pe trei nivele de echipare: Essential, Expression și un nivel superior, Extreme, cu motorizarea de 45 CP disponibilă pe versiunea Essential și motorul de 65 CP/48 kW pe versiunile Expression și Extreme.

Prețul de pornire începe de la 10.990 euro (TVA inclus) pentru versiunea Essential 45 și ajunge până la 13.990 euro (TVA inclus) pentru versiunea de top Extreme Electric 65, prin Programul Rabla Plus și oferta specială Dacia Finance.

Totodată, Dacia demarează campania „Un an fără griji” cu o ofertă dedicată versiunii Spring Extreme. Orice client care comandă Noul Spring în echiparea superioară până la data de 31 mai va beneficia de un discount suplimentar de 400 de euro, echivalentul unui an de electricitate gratuit.

Clienții vor putea comanda noul Spring și online, pe platforma de e-commerce Dacia România (Vanzari.dacia.ro).

Preturile noii Dacia Spring facelift

  • Essential 45 CP: 16.900 euro cu TVA sau 11.800 euro cu TVA prin Rabla Plus
  • Expression 65 CP: 18.900 euro cu TVA sau 13.800 euro cu TVA prin Rabla Plus
  • Extreme 65 CP: 19.900 euro cu TVA sau 14.800 euro cu TVA prin Rabla Plus

Cu o greutate de 984 kg în echiparea superioară Extreme, Dacia Spring este singurul automobil 100% electric din Europa care are mai puțin de o tonă.

Autonomie Dacia Spring

Bateria compactă de 26,8 kWh oferă o autonomie de peste 220 km pentru toate versiunile (omologare în curs). Autonomia este suficientă pentru șoferii cu trasee cotidiene de 37 km pe zi.

Frânare regenerativă. Pentru a optimiza și mai mult autonomia, noua Dacia Spring este echipată pentru prima dată cu un sistem de frânare regenerativă care este activat prin selectarea poziției „B” a noului selector de viteze.

Încărcare ușoară și rapidă. Noua Dacia Spring este echipată standard cu un încărcător de curent alternativ de 7 kW care permite încărcarea bateriei la o priză casnică de la 20% la 100% în mai puțin de 11 ore sau în doar 4 ore cu ajutorul unui wall box de 7 kW. Opțional, este disponibil un încărcător de curent continuu de 30 kW, care asigură încărcarea rapidă de la 20% la 80% în doar 45 de minute.

Dacia a prezentat la Paris noua Dacia Spring, cu un design complet reînnoit și o serie de dotări noi. Noul Spring are pentru prima dată frunk (portbagaj frontal) și un încărcător V2L bidirecțional. Interiorul este complet nou, gama de culori a primit nuanțele roșu și bej, iar noile faruri și stopuri au lumini LED. Pentru a fi mai aerodinamică, mașina electrică nu mai vine cu barele de pavilion.

V-ar putea interesa și:

Lansat în prima jumătate a anului 2021, primul model electric al gamei Dacia a înregistrat deja peste 140.000 de unități vândute, din care 61.803 au fost comercializate în cursul anului 2023 (+26,4% față de rezultatul anului precedent). Spring a ocupat în 2023 locul al treilea în Europa în clasamentul celor mai vândute mașini electrice către clienții persoane fizice.

Pe piața din România, Spring s-a impus încă din primul an de comercializare drept liderul detașat al pieței de vehicule electrice. În 2023 au fost înmatriculate 6.875 de unități, ceea ce echivalează cu peste 43% din totalul pieței VE.