Dacia Spring Cargo, disponibilă în Europa

Autor: Cristian Gubandru
A+A-
Reset
Dacia Spring Cargo

Dacia lansează, pe piața europeană, versiunea de transport marfă a modelului electric Spring, denumită Dacia Spring Cargo. Această versiune nu a fost luată în calcul și pentru piața din România.

Cine sunt clienții pentru Dacia Spring Cargo

Meseriașii și cei care fac livrări pe distanțe scurte, în centrul unui oraș, sunt clienții luați în cacul pentru versiunea de transport Dacia Spring Cargo.

Dacia Spring Cargo vine fără bancheta spate și oferă un volum de depozitare de 1.000 de litri. Spring Cargo poate transporta aproximativ 350 de kg.

Inginerii estimează aceeași autonomie ca și modelul cu 4 locuri pentru transport persoane, adică 230 km WLTP în ciclu mixt sau 300 de km în ciclul WLTP City.

În funcție de țară, versiunea utilitară a Spring vine din fabrică (clasa N1) cu o grilă despărțitoare față-spate și elemente de ancorare.

Pe unele piețe, Spring Cargo poate fi transformat din versiunea cu 4 locuri într-o versiune utilitară cu 2 locuri, clasa M1, prin subsidiara Renault Qstomize.

Dacia Spring Cargo este disponibilă cu motorul electric de 45 de cai putere.

Potrivit Dacia, aproximativ 70% din utilizatorii de mașini electrice parcurg de obicei 30 de km pe zi. Prin urmare, aceștia pot încărca mașina o dată pe săptămână. Cu toate acestea, șoferii tind să-și reîncarce vehiculele mai des.

Șoferii de mașini electrice fac în medie 5 călătorii în fiecare zi și conduc cu o viteză medie de 26 km/h.

V-ar putea interesa și:

Dacia Spring, al 2-lea cel mai căutat EV în Europa

Dacia Spring, datorită unui preț accesibil și rețelei de dealeri existente, reușește să le ofere încredere europenilor pentru achiziția unei mașini electrice în 2023.

Dacia Spring a fost în ianuarie pe locul 2 la înmatriculări în Europa, după mașina electrică americană Tesla Model Y, asamblată în Germania. Dacă Dacia ar asambla mașina electrică în Europa, cu siguranță ar bate Tesla la număr de unități vândute.

Urmărește-ne pe Google NewsFacebookTwitter șLinkedIn

Știri similare