Producătorul chinez BYD anunță sosirea unui nou rival pentru Tesla Model Y, BYD Sea Lion 05, un SUV plug-in hybrid, care poate rula 200 de km în modul electric.
BYD Sea Lion 05 este construit pe platforma 3.0 Evo, care permite fabricare de mașini 100% electrice, dar si plug-in hybrid. Aceasta permite viitoare variante ale modelului, inclusiv versiuni complet electrice.
Specificații BYD Sea Lion 05
În ceea ce privește dimensiunile, acesta are aproximativ 4,71 metri lungime, 1,88 metri lățime și 1,72 metri înălțime. Ampatamentul are 2,71 metri.
Spre deosebire de Tesla Model Y, care este un vehicul 100% electric, SUV-ul adoptă un sistem hibrid plug-in. Această alegere strategică permite BYD să-și diversifice oferta și să ofere o alternativă pentru clienții care nu sunt încă pregătiți să conducă mașini complet electrice.
Vehiculul este echipat cu cea de-a cincea generație a tehnologiei plug-in hybrid BYD, cu un motor pe benzină de 1,5 litri cu patru cilindri combinat cu un motor electric și o baterie de mare capacitate.
Conform ciclului de aprobare chinez (CLTC), această combinație ar permite vehiculului să parcurgă până la 200 de kilometri în modul pur electric. Acest lucru înseamnă că poți face naveta zilnică fără a utiliza combustibil, reducând astfel costurile și impactul asupra mediului.
Datorită consumului redus de combustibil și a posibilității de încărcare de la o priză casnică, Sea Lion 05 poate genera economii semnificative pe termen lung.
TOP 10 cele mai ieftine SUV-uri electrice
Cu linii fluide și un interior bine gândit, Sea Lion 05 oferă un aspect modern și elegant. Spațiul interior este generos, asigurând confort atât pentru șofer, cât și pentru pasageri.
BYD a echipat modelul cu o gamă variată de tehnologii avansate, inclusiv sisteme de asistență a șoferului, un sistem de infotainment intuitiv și conectivitate la internet.
Pentru moment, BYD nu a precizat încă data de comercializare a Sea Lion 05 sau disponibilitatea pe piața europeană.