Sedanul electric BYD Han a fost expus la Salonul Auto de la Paris anul trecut. Modelul chinezesc este un concurent pentru Mercedes EQE.
BYD a confirmat că sedanul electric Han va fi disponibil prima dată în Franța și Marea Britanie. De asemenea, modelul va fi pus în vânzare în Norvegia, Suedia, Danemarca, Țările de Jos, Belgia, Luxemburg și Germania.
Cât costă BYD Han
Primele unități ale modelului BYD Han sunt deja în Europa. Pe piața germană, BYD Han va avea un preț de pornire de 71.000 de euro.
Marca chinezească și-a format o gamă de trei modele, toate electrice, pentru piața europeană. Noul Han se alătură modelelor BYD Atto 3 și BYD Tang.
Noul sedan electric chinezesc este elegant, modern și stilat. În același timp, emană un anumit aer sportiv.
Partea din față se remarcă prin farurile foarte subțiri, ascuțite care se prelungesc până la grila cromată. Farurile folosesc tehnologia LED și includ lumini de zi.
BYD vrea să construiască vehicule electrice în Europa
În vedere laterală, ies în evidență jantele din aliaj de 19 inch care sunt standard. Opțiunile de personalizare nu sunt prea multe. BYD oferă o gamă de șase culori pentru caroserie: Space Black, Snow White, Time Grey, Al Blue, Emperor Red și Mountain Green.
Interiorul premium ne spune că aceasta este o mașină digitală și conectată. Ies în evidență cele două ecrane, unul de 12,3 inch și altul de 15,6 inch. Pentru ocupanții locurilor din spate există un panou de comandă LCD de 7 inch cu care pot gestiona diferite funcții.
Sistemele de asistență la conducere includ cruise control adaptiv, frânare automată de urgență, avertizare de părăsire involuntară a benzii și asistentul de menținere a benzii.
Autonomie BYD Han
Automobilul electric are o baterie LFP cu tehnologie Blade a cărei capacitate ajunge la 85,4 kWh. Bateria alimentează două motoare, câte unul pe axă, care îi oferă tracțiune integrală.
Autonomia este de 521 de kilometri conform ciclului WLTP, iar consumul mediu estimat este de 18,5 kWh la 100 km.
Puterea totală ajunge la 380 kW (517 CP) și 700 Nm de cuplu maxim. Datorită acestor două motoare, sedanul electric poate accelera de la 0 la 100 km/h în doar 3,9 secunde și poate atinge o viteză maximă de 180 km/h. Modelul are o greutate de 2.250 de kilograme.
La un punct de încărcare rapid cu curent continuu de 120 kW, modelul poate încărca bateria de la 30% la 80% în doar 30 de minute.
Sedanul chinezesc este echipat și cu tehnologia V2L (Vehicle-to-Load), astfel încât energia din baterie poate fi folosită pentru a încărca dispozitive externe.