BMW a prezentat la CES în Las Vegas o tehnologie de vopsea care îi permite șoferului să schimbe culoarea mașinii printr-o apăsare de buton. Suprafaţa BMW iX Flow cu E Ink îşi poate schimba, pentru prima dată, culoarea exterioară la comandă.
Schimbările fluide de culoare sunt posibile printr-un înveliş special dezvoltat pentru caroserie, care este adaptat exact contururilor modelului Sports Activity Vehicle electric de la BMW.
Atunci când este stimulată prin semnale electrice, tehnologia electroforetică aduce la suprafaţă diferiţi pigmenţi de culoare, determinând învelişul caroseriei să capete culoarea dorită.
Tehnologia inovatoare E Ink deschide modalităţi complet noi de schimbare a aspectului automobilului în conformitate cu preferinţele estetice ale conducătorului, condiţiile de mediu sau chiar cerinţele funcţionale. Astfel, tehnologia oferă un potenţial fără precedent pentru personalizare în zona designului exterior.
În prezent, culoarea aleasă pentru o maşină este o expresie a personalităţii conducătorului. Alegerea vopselelor exterioare disponibile pentru modelele BMW actuale acoperă un spectru coloristic larg, de la o exprimare extrovertită, extravagantă sau sportivă, până la un discret, subtil sau elegant.
VIDEO: BMW prezintă vopseau E Ink care își poate schimba culoarea
În fiecare an se adaugă noi variante care reflectă caracteristicile fiecărui model, iar cu programul BMW Individual, extins pentru tot mai multe modele, libertatea de exprimare prin culori este tot mai mare.
Noile tehnologii vor oferi un nivel complet nou de libertate.
„Acest lucru îi oferă conducătorului libertatea de a-şi exprima diferite faţete ale personalităţii sau chiar plăcerea de a schimba în exterior şi de a redefini acest lucru de fiecare dată când se aşază în maşina lui”, spune Stella Clarke, şeful de proiect pentru BMW iX Flow cu E Ink.
Cum poate fi îmbunătățită eficienţa datorită unei culori variabile a exteriorului
O culoare exterioară variabilă poate contribui, de asemenea, la starea de bine din interior şi poate îmbunătății eficienţa automobilului. Acest lucru se face ţinând cont de diferitele abilităţi ale culorilor deschise şi închise atunci când vine vorba de reflectarea luminii solare şi de absorbţia asociată a energiei termice.
O suprafaţă albă reflectă mult mai multă lumină solară decât una neagră. Prin urmare, încălzirea automobilului şi a habitaclului ca urmare a luminii puternice a soarelui şi a temperaturilor exterioare ridicate poate fi redusă prin schimbarea exteriorului la o culoare deschisă.
Pe vreme mai rece, învelişul exterior întunecat va ajuta automobilul să absoarbă considerabil mai multă căldură de la soare.
V-ar putea interesa și:
- Noul BMW Seria 2 Active Tourer, versiuni plug-in hybrid
- BMW face investiţii pentru extracţia de litiu
- Cauciucuri de iarnă sau all season? Ce să alegi
- Când trebuie să aveți pe mașină cauciucuri de iarnă
În ambele cazuri, schimbările selective de culoare pot contribui la reducerea cantităţii de aer de răcire şi încălzire necesare de la aerul condiţionat al automobilului.
Aceasta reduce cantitatea de energie de care are nevoie sistemului electric al automobilului şi, odată cu aceasta, şi consumul de combustibil sau energie electrică al automobilului.
Într-o maşină electrică, schimbarea culorii în funcţie de vreme poate ajuta, prin urmare, şi la creşterea autonomiei.
În interior, tehnologia ar putea să împiedice, de exemplu, încălzirea prea tare a planşei de bord.
Tehnologia E Ink în sine este extrem de eficientă din punct de vedere energetic. Spre deosebire de ecrane sau proiectoare, tehnologia electroforetică nu are nevoie de absolut nici o energie pentru a menţine constantă starea de culoare aleasă. Curentul este folosit numai în timpul fazei scurte de schimbare a culorii.
Milioane de capsule de vopsea într-un înveliş personalizat
Colorarea electroforetică se bazează pe o tehnologie dezvoltată de E Ink, care este cel mai bine cunoscută din afişajele utilizate în eReaders. Învelişul de suprafaţă al BMW iX Flow cu E Ink conţine multe milioane de microcapsule, cu un diametru echivalent cu grosimea firului de păr uman.
Fiecare dintre aceste microcapsule conţine pigmenţi albi încărcaţi negativ şi pigmenţi negri încărcaţi pozitiv.
În funcţie de setarea aleasă, stimularea prin intermediul unui câmp electric face ca pigmenţii albi sau negri să se adune la suprafaţa microcapsulei, dând caroseriei nuanţa dorită.
V-ar putea interesa și:
- BMW Concept XM prefigurează cel mai puternic BMW de serie
- Anvelopele all season marcate cu M şi S pot fi folosite iarna
- Cel mai puternic laser din lume a găzduit lansarea BMW iX
- Noul BMW Seria 2 Active Tourer, versiuni plug-in hybrid
Obţinerea acestui efect asupra caroseriei unui automobil implică aplicarea multor segmente ePaper montate cu precizie. Procesele de proiectare generative sunt implementate pentru a se asigura că segmentele reflectă contururile caracteristice ale automobilului şi variaţiile rezultate ale luminii şi umbrelor. Algoritmii de proiectare generativă permit capacitatea de formare şi flexibilitatea necesare pentru a adapta ePaper exact la liniile de design ale automobilului.
Tehnologiile de tăiere cu laser garantează o precizie ridicată în generarea fiecărui segment. După ce segmentele sunt aplicate şi sursa de alimentare pentru stimularea câmpului electric este conectată, întreaga caroserie este încălzită şi sigilată pentru a garanta reproducerea optimă şi uniformă a culorii la fiecare schimbare de culoare.