Volvo Cars aduce în România campania globală Free Electricity. Clienții care achiziționează până la 30 septembrie 2020 unul dintre cele 6 modele plug-in hybrid Volvo au un an întreg de electricitate gratuită.
Costurile pentru încărcarea lunară vor fi calculate începând cu luna august 2020. Rambursarea se va face la finalul perioadei de 12 luni. Cantitatea de energie utilizată de fiecare client este monitorizată prin intermediul aplicației Volvo On Call. Aceasta înregistrează energia consumată de mașină și permite șoferului să verifice procesul de încărcare a bateriei auto prin intermediul telefonului.
Caracteristici tehnice mașini electrice
Șoferii care dețin un Volvo au posibilitatea de a accesa o gamă variată de funcții noi în aplicația Volvo Call, disponibilă pe smartphone și adaptată pentru modelele de Volvo din toate piețele care oferă această facilitate.
Prin intermediul funcțiilor suplimentare, Volvo Cars își propune să încurajeze în continuare șoferii mașinilor de tip plug-in hybrid să aleagă electrificarea și să conducă în mod electric cât mai mult posibil. În acest mod pot descoperi avantajele unei mobilități sustenabile și eficiente.
V-ar putea interesa și:
- Volvo XC40 P8 AWD Recharge: specificații auto
- Polestar 2: caracteristici, prețuri, autonomie
- Volvo și Plugsurfing vor oferi servicii de încărcare
- Volvo S90 și V90 facelift primesc tehnologia mild hybrid
- Volvo Trucks demarează vânzările de camioane electrice
O nouă aplicație Volvo on Call
Noua aplicație Volvo on Call permite șoferilor să vadă distanța parcursă în modul complet electric, consumul de energie și combustibil, precum și alți indicatori. Ulterior, pe parcursul acestui an, șoferii vor avea și posibilitatea de a observa impactul modalității în care aleg să conducă asupra emisiilor de dioxid de carbon.
„Ne dorim ca aplicația Volvo On Call să ușureze viața utilizatorilor și să creeze o experiență mai personală. Pe măsură ce mașina devine din ce în ce mai conectată, potențialul aplicației crește și intenționăm ca aceasta să devină în timp parte integrată a mașinii Volvo”, a spus Odgard Andersson, director digital Volvo.
Pentru cele 6 modele Volvo Plug-in Hybrid cumpărate în perioada de ofertă, platforma va informa șoferii cu privire la statusul consumului de electricitate de pe durata celor 12 luni. De asemenea, noile funcționalități Volvo on Call sunt disponibile pentru toate modelele Volvo plug-in-hybrid asamblate pe platformele SPA și CMA vândute după 2015, în cele 47 de țări de pe glob unde operează Volvo on Call.
Volvo Cars va lansa autoturisme complet electrice
În următorii cinci ani, Volvo Cars va lansa o serie de autoturisme complet electrice. Până în 2025 mașinile integral electrice să aibă o pondere de 50% din vânzările globale, iar restul mașinilor vândute să fie de tip hybrid. Prima mașină complet electrică, Volvo XC40 Recharge P8, va intra în producție la sfârșitul acestui an la Gent, în Belgia.
V-ar putea interesa și:
- Degradarea bateriei unei mașini electrice: 12% după 6 ani
- Mașina electrică – cum funcționează, cât consumă?
- Mașini plug in hybrid: 10 motive să iți cumperi una
- 10 mașini electrice cu o autonomie reală de peste 400 de km
- Adaptarea vechilor mașini la mobilitatea electrică, o soluție?
Fiecare model Volvo din gama actuală include o opțiune de reîncărcare, de la SUV-ul compact XC40 până la mașinile din seria 60 și vedeta companiei, SUV-ul XC90. Volvo Cars este singurul producător de autovehicule care oferă o variantă de plug-in pentru fiecare model din gama sa.