Volvo Cars va începe lansarea serviciului de încărcare Plugsurfing concomitent cu livrările XC40 Recharge P8, versiunea complet electrică. Posesorii modelelor Volvo Recharge pur electrice din Europa vor avea acces la peste 200.000 de puncte de încărcare.
Prin acordul semnat cu Plugsurfing, Volvo Cars elimină cele mai întâlnite obstacole pentru posesorii de mașini electrice, cum ar fi lipsa accesului la punctele de încărcare și o piață europeană extrem de fragmentată în ceea ce privește infrastructura de încărcare.
Ce prevede acordul Volvo cu Plugsurfing
Acordul semnat cu Plugsurfing – unul dintre cele mai mari agregatoare de rețele de încărcare din Europa, permite șoferilor să își încarce modelul Volvo electric, indiferent de locul în care se află pe continent și elimină nevoia unor abonamente naționale.
Contul Plugsurfing, cu care va fi echipat fiecare model european pur electric Volvo Recharge, oferă acces la numeroase rețele locale de încărcare din întreaga Europă.
V-ar putea interesa și:
- Volvo S90 și V90 facelift primesc tehnologia mild hybrid
- Volvo Trucks demarează vânzările de camioane electrice
- Mașinile electrice ar putea fi încărcate în 10 minute peste 2 ani
- Cum să prelungești viața bateriei unei mașini electrice
- Degradarea bateriei unei mașini electrice: 12% după 6 ani
Clienții își vor putea încărca mașina prin intermediul unei cartele de reîncărcare contactless sau prin aplicația smartphone dedicată, la oricare dintre cele peste 200.000 de puncte de încărcare partenere Plugsurfing, din 38 de țări europene. Toate costurile și plățile sunt procesate lunar, fară ca Plugsurfing să condiționeze clienții printr-un abonament necesar pentru utilizarea serviciul.
„Serviciul Plugsurfing va acoperi toate nevoile clienților legate de încărcare și deplasare: naveta zilnică, încărcarea imediată și călătoriile pe distanțe lungi”, a declarat Björn Annwall, director EMEA la Volvo Cars.
Prin intermediul aplicației Plugsurfing sau a sistemului de infotainment operat de Android, clienții care dețin o mașină electrică Volvo pot filtra punctele de încărcare după locație, disponibilitate în timp real și viteza de încărcare. Aplicația oferă, de asemenea, informații despre prețuri pentru fiecare punct de încărcare.
Volvo XC40 Recharge P8
Volvo XC40 Recharge P8 este primul model dintr-o gamă de mașini Volvo complet electrice, precum și prima mașină complet electrică a companiei. Tracțiunea integrală oferă o autonomie de peste 400 km (WLTP) pentru o singură încărcare și livrează 408 CP. Bateria se încarcă până la 80% din capacitatea sa în 40 de minute, pe o infrastructură de încărcare rapidă în curent continuu.
V-ar putea interesa și:
- Mașina electrică – cum funcționează, cât consumă?
- Mașini plug in hybrid: 10 motive să iți cumperi una
- Vouchere mai multe pentru mașini eco prin Rabla Plus în 2020
- 10 mașini electrice cu o autonomie reală de peste 400 de km
- Adaptarea vechilor mașini la mobilitatea electrică, o soluție?
În următorii ani, Volvo Cars va continua să lanseze noi modele complet electrice. Până în 2025, își propune ca din volumul său global de vânzări, 50% să fie reprezentat de modele pur electrice, iar restul de modele hybrid.
În România, compania este reprezentat de Grupul Euro Inter Trade, înființat în 1990 iar autoturismele sunt distribuite prin sucursala Forum Auto.