Honda E, primul model electric japonez, ajunge în România în a doua parte a anului, la un preț de 39.980 euro cu TVA. Anul acesta va exista o singură versiune la vânzare, cea de top, denumită Advance.
Modelul Honda E are greutatea distribuită 50:50 și un centru de greutate redus, care face ca modelul electric de oraș să fie foarte stabil. Motorul electric este amplasat în spate și acţionează roțile din spate.
Honda E - preț 39.980 euro cu TVA
- motor electric 154 CP
- autonomie 211 km (WLTP)
- baterie 35,5 kWh (32 kWh capacitate netă)
- consum de curent: 16 kWh/100 km
- accelerație 0-100 km/h 8,3 secunde
- viteză maximă 145 km/h
Bateria litiu-ion a modelului Honda E are 35,5kWh și este răcită cu lichid. Greutatea acesteia este de 228 de kg.
V-ar putea interesa și:
- Cele mai vândute mașini electrice noi în România vs. Europa
- Cele mai ieftine mașini electrice la vânzare în România în 2020
- 30 de mașini electrice la vânzare în România în 2020. Prețuri și specificații
- Mașina electrică – cum funcționează, cât consumă?
Timpul de încărcare al bateriei variază în funcție de tipul de încărcător utilizat:
• CCS2 (DC 50KW) – 31 min › 80%
• Type 2 (AC 6.6KW) – 4.1 ore › 100%
• Type 2 (AC 2.3KW) – 16 ore › 100%
Honda E are tabloul de bord complet digital cu cinci display-uri. Cele două ecrane centrale de 12.3″ permit accesarea informațiilor simultan de către șofer și pasager, cu posibilitatea de a comuta ecranele prin simpla glisare de la unul la celălalt.
Honda E: caracteristici tehnice auto
Oglinzile laterale convenționale au fost înlocuite cu camere, care oferă imagini pe ecranele din habitaclu.
Cinci nuanțe sunt disponibile pentru caroserie: Charge Yellow, Crystal Black Pearl, Premium Crystal Blue Metallic, Modern Steel Metallic și Platinum White Pearl.
V-ar putea interesa și:
- Cum să prelungești viața bateriei unei mașini electrice
- Baterii mașini electrice: Sfaturi pentru a mări durata de viață
- Degradarea bateriei unei mașini electrice: 12% după 6 ani
- O baterie litiu-sulf poate alimenta o mașină electrică 1.000 km
Date tehnice Honda E
Masă proprie (kg) 1520-1543
Lungime (mm) 3894
Lățime (mm) 1752
Înălțime (mm) 1512
Gardă la sol (mm) 145.2
Rază de bracare (m) 4.3
Portbagaj (litri, metodă VDA) – scaune spate nepliate 171
Portbagaj (litri, metodă VDA) – scaune spate pliate 861
Urmărește-ne pe FACEBOOK