Harta orașelor din România cu cele mai multe mașini electrice

Autor: Cristian Gubandru
4,1K afișări
masini electrice, statii stații de încărcare, stații electrice, statorul, durata de viață mașini electrice, cutie de viteze, china

La sfârșitul anului 2024, în România erau înmatriculate 54.471 de vehicule electrice, ceea ce reprezintă un procent de 0,51% din totalul parcului auto de 10,78 milioane de vehicule. Iată care sunt județele și orașele cu cele mai multe mașini electrice pe șosele.

În România, majoritatea autoturismelor sunt alimentate cu motorină (4,28 milioane unități) și benzină (3,76 milioane unități). Autoturismele hibride de toate tipurile reprezintă un segment mai mic, cu 266.600 de unități, iar cele complet electrice sunt încă rare.

banner Petrom

În 2024, numărul vehiculelor electrice înmatriculate în România a crescut cu 29% (12.400 de mașini electrice noi și second-hand) față de finalul anului 2023 (42.074 de vehicule electrice).

  • 49.594 de autoturisme electrice
  • 1.652 de motociclete electrice
  • 8 mopede electrice
  • 1.503 de autobuze si microbuze electrice
  • 1.681 de autovehicule de transport mărfuri electrice

Nepăsarea autorităților din marile orașe față de mediu poate fi considerată o problemă în ceea ce privește adoptarea mașinilor electrice în România.

Topul județelor cu cele mai multe mașini electrice la final de 2024

Se remarcă o diferență semnificativă între București și restul orașelor din țară în ceea ce privește numărul de vehicule electrice înmatriculate. Bucureștiul conduce detașat, cu 20.500 de mașini electrice, în timp ce Cluj-Napoca, al doilea oraș din clasament, are doar 3.300 de astfel de vehicule.

Din totalul vehiculelor înmatriculate în București (1,6 milioane), un procent de 1,24% este reprezentat de mașini electrice. Acest lucru înseamnă că la fiecare 100 de mașini înmatriculate în București, una este electrică.

  1. București: 20.570 de vehicule electrice
  2. Cluj: 3.318 vehicule electrice
  3. Ilfov (Buftea): 2.761 vehicule electrice 
  4. Timiș (Timișoara): 2.379 vehicule electrice 
  5. Iași: 2.155 vehicule electrice
  6. Brașov: 1.652 vehicule electrice
  7. Constanța: 1.646 vehicule electrice
  8. Bihor (Oradea): 1.276 vehicule electrice 
  9. Prahova (Ploiești): 1.164 vehicule electrice
  10. Argeș (Pitești): 1.143 vehicule electrice 
  11. Mureș (Târgu Mureș): 1.114 vehicule electrice 
  12. Sibiu: 1.103 vehicule electrice
  13. Dolj (Craiova): 1.090 vehicule electrice
  14. Suceava: 982 de vehicule electrice
  15. Maramureș (Baia Mare): 867 de vehicule electrice 
  16. Harghita (Miercurea Ciuc): 760 de vehicule electrice 
  17. Bistrița-Năsăud (Bistrița): 749 de vehicule electrice
  18. Satu Mare: 721 de vehicule electrice
  19. Galați: 705 vehicule electrice
  20. Bacău: 602 vehicule electrice
  21. Hunedoara (Deva): 549 de vehicule electrice
  22. Vâlcea (Râmnicu Vâlcea): 539 de vehicule electrice
  23. Neamț (Piatra Neamț): 516 vehicule electrice 

La finalul anului 2024, în București existau 1.645.316 vehicule înmatriculate și 1.172.333 deținători de permise de conducere.

TOP 20 cele mai ieftine mașini electrice

Este nevoie de un efort mai susținut și coordonat din partea autorităților pentru a depăși obstacolele actuale și a accelera tranziția către un transport mai curat și mai sustenabil.

Sunt necesare investiții semnificative în infrastructură, stimulente financiare mai atractive și o mai bună coordonare între instituții.

Vârsta parcului auto din România la final de 2024

  • Peste 20 de ani: 3 milioane autoturisme
  • Între 16 și 20 de ani: 2,5 milioane de autoturisme
  • Între 11 și 15 ani: 1.267.500 de autoturisme
  • Între 6 și 10 ani: 951.800 autoturisme
  • Între 3 și 5 ani: puțin peste 400.000 de autoturisme
  • Între 0 și 2 ani: 291.700 autoturisme