A fost deschis traficul rutier pe sectorul Râșnov – Cristian din Autostrada Ploiești-Brașov, în lungime de 6,3 km la profil de autostradă și 3,7 km la profil de drum național cu patru benzi.
Contractul de proiectare și execuție pentru sectorul Râșnov – Cristian a fost încheiat cu asocierea Alpenside – Specialist Consulting.
În cadrul acestui obiectiv au fost realizate 2 pasaje pe autostradă pe sectorul Râșnov – Cristian, trei pasaje peste autostradă,.1 pod pe drumul de legătură și 4 sensuri giratorii (intersecție cu DN73 (început autostradă), intersecție cu DJ112B.(sfarșit autostradă – început drum legătură), intersecție cu DN73, intersecție cu DN73 (sfârșit drum de legătură).
Cu acești 10 kilometri de autostradă, guvernarea liberală încheie anul 2020 cu aproximativ 90 de kilometri de autostradă dați în trafic, într-un an dificil, așa cum știm cu toții,.într-un an în care sistemele publice au fost grav afectate de criza sanitară, iar economia și-a frânat creșterea. Sigur, suntem cu toții conștienți că așteptările românilor sunt mult mai mari în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de transport. Au trecut 30 de ani în care,.dacă există un ritm susținut de construcție a rețelei de autostrăzi, am fi avut un număr de kilometri cel puțin egal cu al vecinilor noștri,.al țărilor învecinate, a afirmat Lucian Bode.
V-ar putea interesa și:
- Primele variante de traseu pentru Autostrada Brașov – Bacău
- Perdele forestiere de protecție pe Autostrada A2 și DN 2B
- Autostrada Ploiești – Buzău: traseul pornește din A3
- România poate avea încă 90 km de autostradă anul acesta
Acesta a adăugat că în 2020, variantele ocolitoare Bacău și Rădăuți au fost finalizate înainte de termenul prevăzut în contract, iar proiectele majore, precum Sibiu-Pitești și VO Bacău au primit finanțare europeană.
Am reușit, în acest an, să finalizăm un număr de kilometri de autostradă aproape egal cu numărul de kilometri.de autostradă finalizați în cei trei ani de guvernare socialistă, vorbim de aproximativ 96 de kilometri. Nu este mulțumitor, dar este un semnal pe care l-am dat în acest an, că se poate;.se poate să finalizăm obiective de infrastructură în condiții de criză, se poate să finalizam proiecte înainte de termen în România,.așa cum se intâmpla cu acest obiectiv finalizat înainte de termen sau cum s-a intâmplat cu VO.(varianta ocolitoare) Bacău sau VO Rădăuți, că se poate să te bati să obții finanțare europeană pentru proiecte majore,.cum s-a intâmplat cu Sibiu-Pitești, respectiv cu VO Bacău, a spus ministrul Transporturilor.
V-ar putea interesa și:
- Autostrada Nordului va fi gata în următorii 4 ani
- Trei tronsoane de autostradă vor fi inaugurate în 2020
- Autostradă și cale ferată între România și Polonia
- Stație de încărcare rapidă lângă Autostrada Soarelui
Acesta a reiterat că anul 2020 a fost cel mai bun an din ultimii 10 în ceea ce privește ritmul de.contractare la nivelul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Vorbim despre contracte încheiate de execuție autostrăzi, drumuri expres,.varianta ocolitoare, drumuri naționale, în valoare de aproximativ 2 miliarde de euro,.la care adaugăm procedurile de licitație lansate și validate de către ANAP, în valoare de aproximativ 6 miliarde de euro. Ca o comparație, anul 2011 a fost anul în care Compania de Drumuri a reușit.să contracteze lucrări în valoare de aproximativ un miliard de euro, un maxim istoric al ultimilor 10 ani. Anul 2020 a însemnat, pentru Compania de Drumuri, anul în care, din punct de vedere al procedurilor de contractare,.am atins un maxim istoric al ultimilor 10 ani, vorbim de 8 miliarde de euro, de opt ori mai mult față de maximul istoric din 2011. Aceasta este realitatea în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de.transport rutier în România, a adăugat ministrul Transporturilor.
Ne puteți scrie pe adresa team@ evmarket.ro
Foto: