Șoferii bucureșteni pot acum circula pe Pasajul Domneşti din București, a anunțat ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Sorin Grindeanu.
Vineri, 11.11.2022, începând cu ora 12:00, s-a deschis traficul rutier pe pasajul suprateran de la Domnești. Configurat sub formă de sens giratoriu, pasajul va fi construit la intersecţia dintre strada Prelungirea Ghencea – DJ 602 şi Centura Bucureşti şi are ca principal scop fluidizarea traficului rutier în zonă.
Pasajul Suprateran Domnești are o lungime de 0.536 km și lucrările au fost finanțate prin POIM, Fonduri Externe Nerambursabile 2014-2020, cu valorea de 91.552.381,90 lei fără TVA.
Antreprenorul desemnat să realizeze acest proiect a fost Asocierea SC STRACO Group SRL – SC COMNORD SA – SC SPECIALIST Consulting SRL.
Având în vedere că Straco Grup SRL a intrat în procedură de insolvență, și neavând capacitatea financiară pentru continuarea lucrărilor, s-a găsit o soluție de includere a unui subantreprenor, respectiv Tracon SRL, care în luna decembrie 2020, a preluat lucrările asumându-și finalizarea lucrărilor de construcție a Pasajului Domnești.
Pasajul Domnești, împreună cu alte obiective de infrastructură, a fost gândit și implementat de CNAIR la sfârșitul anului 2017 pentru fluidizarea traficului la nivelul municipiului București.
Unde se află Pasajul Domneşti
De asemenea, pasajul suprateran de la Domnești, configurat sub formă de sens giratoriu suspendat, se află la intersecția dintre Strada Prelungirea Ghencea – DJ602 și Centura București.
Pasajul Domneşti, afla la Centura Capitalei, în zona de Vest a Bucureștiului, a fost testat pentru rezistența la greutate. Totodată, inginerii au verificat și sistemul de iluminat.
Pasajul Domneşti are 256 stâlpi de iluminat
Sistemul de iluminat public este dotat cu telegestiune, ce permite reglarea intensității luminii în funcție de trafic și cu lămpi LED, care vor consuma în total maximum 22 kw/h.
Încercarea pasajului s-a desfăşurat în două etape:
- încercare statică, prin intermediul unui convoi de vehicule de mare tonaj, a câte 28 tone fiecare. Poziţionarea camioanelor s-a făcut în așa fel încât să se realizeze echivalentul a 85% din încărcarile frecvente din normele Eurocode, iar pentru o interpretare cât mai corectă a rezultatelor, s-a folosit atât câte un camion pe banda de circulaţie, cât şi două camioane, aflate la o distanţă de 7 metri.
- încercare dinamică, care s-a realizat prin intermediul unui vehicul dispus pe centrul podului, care va rula cu o viteză constantă de 30 km/h, trecând peste obstacole preamplasate.
Pasajul Domnești are o lungime de 536 m, investiția având o valoare de 91,5 mil. lei. Lucrările au fost reluate în vara lui 2020, după aproape doi ani de blocaje constante. Ultima problema fusese intrarea în insolvență a constructorului principal Straco, însă șantierul și lucrările au fost preluate de subcontractorului Tracon.
Lucrările de artă prevăzute în proiect au fost grupate în trei mari categorii:
- pasaj suprateran peste Centura rutieră a municipiului Bucureşti şi CF pe strada Prelungirea Ghencea şi DJ 602;
- pasaje pe şoseaua de centură pe bretele de urcare/coborâre la intersecţia giratorie denivelată;
- intersecţie giratorie denivelată propriu-zisă.
Au fost prevăzute şi două drumuri colectoare pentru accesul riveranilor, unul fiind amplasat de o parte şi de alta a rampei dinspre Bucureşti a pasajului de pe Prelungirea Ghencea — DJ 602 şi altul la rampa dinspre Domneşti. Accesul în aceste două drumuri se face pe baza unor intersecţii giratorii amplasate la baza rampelor.
În vederea traversării pietonale a căii ferate s-au prevăzut de o parte şi de alta a şoselei de centură două scări metalice identice. Poziţionarea acestor scări este sub pasajul de pe Prelungirea Ghencea şi DJ 602, iar la partea superioară sunt amplasate în consolă, facilitând astfel accesul pietonilor în trotuarul prevăzut pe pasaj.
Pasajul suprateran pe DJ 602 Bucureşti – Domneşti face parte din proiectul integrat de modernizare a Centurii Capitalei, care a primit, în 2019, o finanţare de peste 1 miliard de euro de la Comisia Europeană.