A fost transmisă spre validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentația de atribuire pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate destinate lărgirii a trei autostrăzi A1, A2 și A3, a declarat Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor.
Sunt anunțate noi planuri mărețe pentru infrastructura din România. Cine știe peste câți ani vom circula pe 3 benzi pe aceste autostrăzi.
Autostrada A1 mărită integral la 3 benzi
Lărgirea la 3 benzi a autostrăzilor se prevede a se realiza pentru următoarele sectoare de drum:
- Autostrada A1 București – Pitești integral (109,6 km)
- Autostrada A2, pe sectorul de drum cuprins între București – Fundulea
- Autostrada A3, pe sectorul de drum cuprins între Moara Vlăsiei – Dumbrava
„Obiectivul general al proiectului constă în sporirea eficienței tehnico-economică a rețelei de transport din România și în îmbunătățirea vitezei de călătorie și condițiilor traficului de mărfuri”, a spus secretarul de stat în Ministerul Transporturilor.
Durata contractului este de 18 luni, din care proiectantul trebuie să realizeze atât expertizele tehnice, cât și studiile de fezabilitate.
V-ar putea interesa și:
- Marcaje rutiere noi, pentru a păstra distanța pe autostrăzi
- Un drum forestier ne va scăpa de blocaje pe Valea Prahovei
- Sisteme inteligente pe autostrăzile A1 şi A3
Sursa de finanțare este constituită din fonduri externe nerambursabile.
În iulie 2022, România avea aproximativ 981 km de autostradă.
Cea mai lungă autostradă din România este autostrada A1 București–Pitești–Sibiu–Deva–Timișoara–Arad–Nădlac, care are 428 de km dați în folosință.
Autostrada A2, București–Constanța (Valu lui Traian), este a doua cea mai lungă autostradă din România cu 203 km. Iată mai jos situația autostrăzilor din România.
Kilometri de autostrăzi în România în 2022
V-ar putea interesa și:
- Un drum național, legătură cu Sinaia, va fi modernizat
- Infrastructura din România: drumuri în execuție
- Arabii construiesc un oraș fără drumuri și mașini – The Line