Renault Megane eVision – un show-car electric

Autor: Dan Vache
renault megane evision

Renault a prezentat Megane eVision, un show-car electric, care prefigurează viitoarele modele de vehicule electrice, bazate pe noua platformă modulară CMF-EV.

Megane eVision este un hatchback dinamic, care vine cu una dintre cele mai subțiri baterii de pe piață (grosime 11 cm) și un nou sistem de propulsie ultra-compact care oferă mai mult spațiu. Modelul are motor electric cu 217 CP și o baterie cu capacitatea de 60 kWh. Autonomia este de 450 km.

Conceptul Megane eVision va deveni foarte curând o realitate, modelul de serie al conceptului urmând să fie prezentat în 2021.

Megane eVision simbolizează reinventarea pieței principale a gamei Renault. Reprezintă viitorul categoriei „compacte”, în care este ferm ancorat prin habitabilitatea și dimensiunile sale interioare. Megane eVision are 4.210 mm lungime, 1.800 mm lățime, 1.505 mm înălțime. Greutatea este de 1.650 kg.

Dacia Spring electric: 44 Cai Putere, 225 km autonomie

„Datorită noii platforme CMF-EV a Alianței, am sfidat regulile de mărime, utilizare, design și eficiență energetică pentru a ne imagina show-car-ul Megane eVision. Am valorificat pe deplin potențialul platformei electrice pure pentru a reinventa hatchback-ul clasic într-un mod emoțional. Cu cea mai subțire baterie de pe piață, o caroserie compactă de 4,21 metri, care oferă spațiul unui vehicul din segmentul C, Megane eVision este o capodoperă a asamblării! Am luat best-seller-ul nostru de 25 de ani și l-am dus în viitor. Megane eVision reinventează Megane, iar Renault reinventează Renault” a declarat Luca De Meo, CEO, Groupe Renault.

Megane eVision – încărcare inteligentă

Modelul va juca un rol în dezvoltarea încărcării inteligente pentru a sprijini stabilitatea rețelei electrice și pentru a ajuta utilizatorii să își micșoreze costurile. Conectivitatea mașinii permite declanșarea încărcării la momentul potrivit, pentru a evita supraîncărcarea rețelei și pentru a promova utilizarea energiei regenerabile. V2G (vehicle to grid) este o altă tehnologie în curs de dezvoltare care permite oricărei mașini parcate să dea din surplusul de energie electrică acumulată în mers, înapoi în rețeaua de alimentare.

CMF-EV: o platformă electrică modulară

Viitoarele vehicule electrice ale Renault vor fi construite pe noua platformă modulară CMF-EV proiectată de Renault-Nissan-Mitsubishi, făcând fiecare nou model mai ușor de fabricat.

Platforma CMF-EV are un compartiment al motorului mai mic, deoarece motoarele electrice sunt mai compacte decât cele diesel și pe benzină. Ampatamentul extins și roțile situate la cele patru colțuri ale vehiculului oferă spațiu mai mare și un design mai estetic.

Recall Renault în România: rechemări

Peste 30.000 de angajați ai mărcii din întreaga rețea europeană au fost instruiți cu privire la caracteristicile speciale ale mobilității electrice.

În Europa, Renault conduce sectorul și atrage un număr tot mai mare de clienți. Marca a vândut 300.000 de vehicule electrice de la lansarea gamei sale speciale, reprezentând una din cinci mașini înregistrate din 2010 până acum.

Pentru a realiza acest lucru, Renault a dezvoltat o gamă extinsă: versatilitate zilnică cu ZOE, micro-mobilitate cu Twizy, un pas mai departe cu Kangoo Z.E. și Master Z.E și, cel mai recent, flexibilitate urbană cu Twingo Electric.

Noul Renault Megane este disponibil în România

Gama de mașini electrice va fi extinsă în continuare pentru a oferi o alegere mai variată și pentru a se potrivi unui număr si mai mare de utilizări, începând cu modelul de serie al Megane eVision, care va fi prezentat anul viitor.

Această nouă gamă de vehicule va avea servicii conectate și va face parte dintr-un proces de dezvoltare generală a ecosistemului electric pentru a sprijini utilizatorii și nevoile acestora, precum și societatea în ansamblu, în tranziția energetică.

Urmărește-ne pe Google NewsFacebookTwitter șLinkedIn