Încă o firmă din București va folosi pentru distribuție camionul electric eActros

Autor: Cristian Gubandru
2,K afișări
camion electric Mercedes eActros

Daimler Truck & Bus România continuă programul de testare al camioanelor electrice în România și pune la dispoziția companiei Cris-Tim un camion electric eActros 400, șasiu carosat cu box frigorific, pentru a fi testat în operațiunile zilnice de distribuție ale companiei.

Timp de mai multe săptămâni, camionul electric eActros este folosit zilnic pentru transportul a aproximativ 7 tone de marfă, distribuită la capacitate maximă (18 paleți), pe o distanță de aproximativ 200 km, între depozitul central al producătorului Cris-Tim din Filipeștii de Pădure și platformele marilor retaileri, acoperind astfel nevoile de distribuție ale companiei.

banner Petrom

Camionul eActros folosit de către Cris-Tim este configurat cu șasiu pe trei axe și patru baterii litiu-ion, fiecare cu o capacitate instalată de circa 112 kWh.

Cele 4 baterii ale camionului electric au împreună 448 kWh și permit parcurgerea unei distanțe de până la 400 km.

Autonomia poate varia în funcție de mai mulți factori precum topografia, comportamentul șoferului, temperatura exterioară, încărcătură și tipul de suprastructură.

Mercedes-Benz eActros este un camion complet electric,  cu două motoare electrice integrate, împreună cu o transmisie cu două trepte.

UE introduce limite pentru nivelul de particule produs de anvelope și frâne

Datorită acționării electrice silențioase și fără emisii, camionul poate fi utilizat și pentru livrări pe timp de noapte, dar și pentru intrarea în interiorul orașelor cu interdicții pentru vehiculele diesel.

„Din ce în ce mai multe industrii sunt interesate de subiectul electrificării flotelor de distribuție și transport. Am derulat pe parcursul anului trecut o serie de teste cu eActros în cele mai variate domenii, de la distribuție de mărfuri generale la componente auto sau servicii de curierat și continuăm cu implicarea eActros în operațiunile de trasport ale Cris-Tim,” a declarat Valeriu Zaharia, CEO Daimler Truck & Bus Romania.

Încă din primele zile de utilizare, șoferii s-au arătat încântați de experiența de conducere a eActros, apreciind funcționalități ale camionului  precum Multimedia Cockpit – bordul digital ce le oferă șoferilor informații și funcții utile, precum și spațiul generos din cabină, având în vedere că vorbim despre un camion de distribuție.

Un mare plus îl reprezintă sistemele de siguranță prin senzorii de proximitate, care împreună cu oglinzile MirrorCam, definesc o experiență de conducere relaxată la volanul eActros. Totodată, eActros este mult mai silențios față de un camion diesel, lucru ce contribuie la plăcerea de a conduce.

Camionul electric eActros 400 este prevăzut cu box frigorific Kiesling

Acest model eActros 400 este carosat cu box frigorific Kiesling și agregat frigorific cu recorder de temperatură. Suprastructura beneficiază de scară de acces retractabilă și de un perete despărțitor COOL SLIDE, cu trei elemente de etanșare magnetică, a cărui poziție poate fi modificată prin glisarea pe șina de la nivelul acoperișului.

Siguranța încărcăturii este asigurată de grinda de încărcare din aluminiu, cu inserții din oțel, ce permite o forță maximă de 1000daN, precum și de celelalte șine de fixare din oțel inoxidabil.

Startup-ul suedez Volta dezvăluie camionul său electric

Cris-Tim Family Holding are o flota proprie de 22 de camioane și 150 de autoutilitare. Compania de familie are ca domeniu principal de activitate producerea si comercializarea mezelurilor. Pentru a reduce amprenta de carbon, Cris-Tim utilizează surse de energie regenerabilă în procesele de producție, folosind energie solară pentru a alimentarea fabricii de la Filipești.