Piste noi de biciclete, pe trotuare, în București

Autor: EVmarket Romania
4,3K afișări
piste de biciclete, solutii bucuresti, circulatia, autostrada pentru biciclete,

Circa 4 km de noi piste de biciclete sunt aproape gata în București, pe trotuarele de pe b-dul Mihail Kogălniceanu și b-dul Regina Elisabeta, câte 2 km pe sens. 

Aceste piste fac parte din Traseul 3: Calea Victoriei – Pod Națiunile Unite – Splaiul Independenței – Pod Grozăvești – b-dul Mihail Kogalniceanu – b-dul Regina Elisabeta.

banner Petrom

Din păcate pentru aceste piste s-a optat pentru o metodă veche și deloc bună: marcaje pe trotuare. Banda de biciclete trece prin stațiile STB de la Cișmigiu, unde mereu este multă lume.

Piste de biciclete în stațiile STB

În unele porțiuni trotuarul este așa de îngust, încât pietonii sunt forțați să meargă pe noile piste de biciclete. Ar trebui ca pistele de biciclete să fie interzise pe trotuarele înguste și să nu treacă prin stațiile STB.

Lucrarea este o improvizație nefericită, prin care Primăria mai trece pe listă niste piste de biciclete. Nici măcar trotuarele nu au bordura teșită să poată fi urcate ușor.

Dacă olandezii ar fi avut o asemenea infrastructură dedicată bicicliștilor cu siguranță aceștia nu ar fi renunțat la mașini, cum nu o să renunțăm nici noi bucureștenii.

V-ar putea interesa și:

Bicicletele și trotinetele nu sunt o alternativă în București din cauza infrastructurii precare. Și aceste vehicule ar trebui să aibă un drum asfaltat așa cum au și mașinile, fară stâlpi în cale și fară borduri. Olanda are nenumărate exemple de piste pentru bicicliști, trebuie doar să analizam câteva poze și să urmăm exemplul.

Cum spunea viceprimarul din Haga: Trebuie să le dai oamenilor alternative ca să renunțe la mașini!

Într-un interviu acordat wall-street.ro, Robert van Asten, viceprimarul orașului olandez Haga, spune că oamenii au nevoie de alternative pentru a renunța la mașini.

„În Olanda, străzile sunt făcute pentru copii, pentru oameni, nu pentru mașini. În Haga avem multe parcuri și scuaruri unde în trecut erau doar mașini. Am făcut schimbări pentru că ne-am zis: nu așa vrem să arate orașul nostru. În centru, străzi pe care circulau în trecut mașini acum sunt pietonale. Dacă interzici mașinile, oamenii vor merge pe jos sau cu bicicleta. În timp, oamenii au renunțat la mașini și au început să folosească mijloace alternative de transport. Când dezvolți străzi noi trebuie să te gândești în primul rând la cei care merg pe jos sau cu biciclete”, a declarat Robert van Asten.

Unde vor fi piste de biciclete în București:

Traseul 1
Tronsonul 1: Piaţa Victoriei – B-dul. Aviatorilor – B-dul Beijing – Str. Nicolae Caranfil – Șos. Pipera.
Tronsonul 2: B-dul. Constantin Prezan – Șos. Kiseleff – Piața Presei Libere.

Traseul 2: P-ța Victoriei – B-dul Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Mihai Bravu.

Traseul 3: Calea Victoriei – Pod Națiunile Unite – Splaiul Independenței – Pod Grozăvești – b-dul Mihail Kogalniceanu – b-dul Regina Elisabeta.

Traseul 4: B-dul Libertății – Piața Constituției – B-dul Unirii – B-dul Decebal – B-dul Basarabia – Stadionul Național.