Obligații și restricții pentru bicicliști, conform Codului rutier

Autor: Andreea Gutu
A+A-
Reset
obligatii si restrictii biciclisti

Codul rutier și regulamentul lui de aplicare stabilesc regulile ce trebuie respectate de către toți participanții la trafic. Bicicliștii, o categorie de acest fel trebuie să respecte și ei o serie de obligații și de restricții, atunci cînd circulă pe drumurile publice.

Conform Codului rutier, respectiv OUG 195/2002, bicicleta este “vehiculul prevăzut cu două roți, propulsat prin forța musculară, cu ajutorul pedalelor ori manivelelor”. În plus, sunt asimilate bicicletei vehiculele cu pedale cu pedalare asistată, ce sunt echipate cu un motor electric auxiliar cu puterea nominală continuă mai mică sau egală cu 250 W, precum și bicicletele cu motor.

Bicicletele pot fi folosite, alături de trotinetele electrice, doar pe pistele de bicicletă sau, dacă nu există piste speciale pentru ele, “pot fi conduse și pe acostament în sensul de mers, dacă circulația se poate face fără pericol, așa cum este specificat în Regulamentul de aplicare a Codului rutier (HG 1.391/2006).

CFR Călători: în ce condiții pot fi transportate biciclete

Acostamentul este „fâșia laterală cuprinsă între limita părții carosabile și marginea platformei drumului”. Dacă acostamentul nu există, bicicliștii pot circula pe carosabil (pe prima bandă).

V-ar putea interesa și:Obligații și restricții

Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, persoana trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani și că, atunci când circulă pe drumul public, bicicletele trebuie conduse numai pe un singur rând (nu în paralel).

Obligații și restricții – Bicicliștii NU trebuie să:

  • circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația „Accesul interzis bicicletelor”;
  • învețe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;
  • circule pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
  • circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;
  • circule în paralel, cu excepția situațiilor când participa la competiții sportive organizate;
  • circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
  • se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
  • transporte o altă persoană, cu excepția situației când vehiculul este construit și/sau echipat special pentru transportul altor persoane;

    Parisul ar putea introduce limita de viteză de 30 km /h în 2021

  • circule pe partea carosabilă în aceeași direcție de mers, dacă există acostament practicabil;
  • transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulația celorlalți participanți la trafic;
  • circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepția cazurilor când nu stânjenesc circulația pietonilor;
  • circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă;
  • circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
  • traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă;
  • circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepția cazurilor în care, înainte de intersecție, trebuie să se încadreze regulamentar în funcție de direcția de deplasare;
  • circule în interiorul localităților în care nu funcționează iluminatul public, precum și în afara localităților fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă;
  • conducă vehiculul fără a menține contactul roților cu solul.

Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete a căror vârstă este sub 16 ani,.atunci când se deplasează pe partea carosabilă, pentru cei mai mari fiind doar recomandată. De asemenea, cei ce merg pe drumurile publice cu bicicleta trebuie să aibă asupra lor un act de identitate.

V-ar putea interesa și:Obligații și restricții

Pe bicicletă se poate circula și noaptea sau în condiții de vizibilitate redusă, dar ea trebuie să fie dotată, în față, cu lumina de culoare albă sau galbenă, iar în spate,.cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant (ochi de pisică), vizibil, de aceeași culoare.

Atunci când se circulă pe drumurile publice cu ea, fie ziua, fie noaptea, bicicleta trebuie să fie:

  • prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace;.
  • prevăzută cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție;
  • dotată cu sistem de avertizare sonoră;.
  • echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.

Amenzi bicicliști

Pentru nerespectarea regulilor rutiere specifice, bicicliștii pot primi amenzi din clasa a II-a de sancțiuni, adică cuprinse între 580 și 725 de lei. Totuși, în anumite cazuri, cei ce se deplasează cu bicicleta pot primi amenzi mai.mari (între 870 și 1.160 de lei). Aceste amenzi se aplică, de exemplu, pentru nerespectarea regulilor privind dotarea.bicicletelor la circularea pe timp de noapte, a circulației pe autostrăzi etc. Mai multe detalii despre amenzile ce pot fi aplicate bicicliștilor de către polițiști pot fi găsite în acest material.

Foto: Free-Photos de la Pixabay

Ne puteți scrie pe adresa team@ evmarket.ro

Urmărește-ne pe Facebook și Instagram

Știri similare