Unde poți face o asigurare RCA online cu plata în rate, fără dobândă

Autor: Andreea Gutu
A+A-
Reset
asigurarea RCA FGA city insurance asigurare RCA constatare amiabila, cazierul judiciar online, ircc bnr,

Publicat pe: 19 apr. 2022 / Poliţele de asigurare RCA online pot fi plătite în rate, fără dobândă, prin intermediul Autodeal, aplicația de gestionare a costurilor și obligațiilor auto, care a introdus opțiunea în parteneriat cu TBI Bank.

Decizia vine în sprijinul utilizatorilor aplicației, în contextul majorării prețurilor pentru polițele de asigurare RCA.

Reprezentanții platformei estimează că aproximativ 20% din totalul polițelor RCA vândute anul acesta vor fi achitate în rate. Timpul de răspuns pentru aplicația de finanțare este mai mic de 10 minute pentru o asigurare RCA online.

„În contextul menținerii actualelor costuri pentru polițele RCA, ne așteptăm ca aproximativ 20% din totalul acestora să fie plătite în rate de utilizatorii Autodeal și, mai mult, estimăm o creștere a numărului de polițe încheiate pe 1 an, pentru care șoferii trebuie să achite o sumă mai mare, dar care pot fi accesate în rate, în detrimentul celor încheiate pe o lună sau 3 luni”, a declarat Sandu Băbășan, partener Autodeal.

Autodeal a atras, anul trecut, o investiție de 450.000 de euro, aplicația fiind, în prezent, evaluată la 3 milioane de euro.

„Parteneriatul între Autodeal și TBI Bank presupune facilitarea achiziției polițelor RCA în 4 rate fără dobândă, prin intermediul soluției <<Cumpără acum, plătește mai târziu>> oferită de TBI Bank. Soluția de finanțare este 100% online, fluxul este complet digitalizat și automatizat, iar timpul de răspuns pentru aplicația de finanțare este de până la 10 minute”, spune Mihai Cringasu, Senior Partner Success Manager la TBI Bank.

Polițele de asigurare RCA online se vor tripla

Pentru 2022, Autodeal estimează o triplare a numărului de polițe încheiate prin aplicație, la peste 5.000, în contextul în care vizează ca, la final de an, numărul de descărcări ale aplicației să depășească 300.000, față de 120.000, în prezent.

La finalul anului trecut, compania a atras o investiție de 450.000 de euro, de la doi investitori, pentru dezvoltarea de noi funcționalități și integrarea de noi parteneri strategici, aplicația fiind, în prezent, evaluată la 3 milioane de euro.

De la momentul lansării aplicației și până în prezent, compania dezvoltatoare a operat peste 10 update-uri, majoritatea vizând noi funcționalități, îmbunătățiri în zona experienței de utilizare și corectarea unor bug-uri sau procese interne care au luat în calcul sugestiile utilizatorilor.

Cât privește dezvoltările de anul acesta și adăugarea de noi servicii în portofoliu, Autodeal își propune creșterea accelerată de noi utilizatori și poziționarea pe piață ca principalul jucător pe acest segment, concomitent cu introducerea serviciilor de rezervări, de asistență rutieră, leasing, parking și, pe termen lung, realizarea unui marketplace, unde vor fi comercializate, pentru început, anvelope și accesorii auto.

Autodeal se va dezvolta în continuare punând accentul pe sectorul green cars, rent a car (oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a închiria mașini direct din aplicație) și last mile mobility.

V-ar putea interesa și:

„Suntem în faza finală de testare a implementării soluțiilor de leasing auto și a programărilor în service/stații ITP. De asemenea, estimam că, până la finalul lunii aprilie, vom lansa și posibilitatea achiziționării serviciilor oferite de Autodeal prin intermediul criptomonedelor”, mai spune Sandu Băbășan, partener Autodeal.

Autodeal este cea mai complexă și completă aplicație pentru gestionarea costurilor și obligațiilor auto disponibilă în România. Aplicația digitalizează toate procesele generate de deținerea unui autoturism și permite administrarea cu ușurință și în siguranță, într-un singur loc, a tuturor programărilor și plăților aferente deținerii unui autoturism.

Compania integrează cel mai mare număr de servicii și permite utilizatorilor setarea de notificări de expirare pentru RCA, ITP, CI și permis de conducere, plata de taxe și amenzi, achiziția de roviniete, achiziția de polițe RCA și asigurări de călătorie.

Aplicația Autodeal poate fi descărcată gratuit din App Store, pentru dispozitivele care rulează sistemul de operare iOS, și din Google Play, pentru dispozitivele cu Android.

Aplicația a fost lansată la jumătatea anului 2021 și este dezvoltată de Riolit Web, companie clujeană înființată în 2019, a cărei misiune este să integreze toți jucătorii din segmentul auto într-o singură aplicație, în beneficiul utilizatorilor săi.

Ne puteți scrie pe adresa team@ evmarket.ro.

Urmărește-ne pe FacebookTwitter șLinkedIn

Știri similare